Tag Archives: basme cu imparati

Povestea Hainele cele noi ale împăratului

Povestea Hainele cele noi ale împăratului

Poveste text şi audio în varianta scurtă

—> Povestea Fata babei şi fata moşului
—> Povestea Ridichea Uriaşă

Era pe vremuri un imparat, caruia ii placea cel mai mult sa fie impopotonat. Toti banii imparatiei ii dadea pe haine, pe care le schimba din ora in ora. Prin imparatia sa treceau multi curiosi atrasi de obiceiul neobisnuit al acestuia. Intr-o zi, venira doi pehlivani, care se dadeau drept croitori si spuneau ca stiu sa faca o stofa foarte frumoasa cum nu se mai afla alta. Nu doar culorile sunt frumoase, ziceau ei, dar hainele croite din aceasta stofa au o insusire minunata si anume: prostii si impostorii nu puteau sa le vada.
Pe loc, imparatul porunci sa-i faca un rand de haine din acestea, pentru serbarea anuala ce se apropia. Voia sa vada care dintre supusii sai sunt prosti sau nu sunt buni pentru slujbele imparatiei si le dadu celor doi pehlivani o multime de bani, fire de aur si de matase. Cei doi inselatori au ocupat cele mai bune camere, au instalat doua razboaie de tesut si au inceput sa manance si sa bea razand pe seama imparatului.
Dupa cateva zile, imparatul il trimise pe sfetnicul sau cel batran sa vada in ce stadiu se afla hainele sale cele noi. Cand ajunse in camera unde cei doi pehlivani lucrau la razboaiele goale, deschise ochii mari, nu vedea nimic. Acestia masurau, intorceau si vorbeau intre ei “uite ce culori mimunate, ce model are stofa”. Bietul sfetnic nu mai intelegea nimic, el nu vedea nicio stofa, dar stiind ca prostii si impostorii nu o pot vedea, incepu si el sa laude tesatura. La fel o lauda si imparatului nedorind sa para el mai prost. Mai multi bani, aur si matase au primit cei doi hoti. Dupa un timp, imparatul cel curios trimise un alt sfetnic sa vada pana unde au ajuns cu tesutul. Acesta, ca si primul nu vazu nimic, dar nu recunoscu sa nu para el mai prost decat ceilalti.
In noaptea din ajunul serbarii, aprinsera 16 lampi si lumea putea sa-i vada cum iau stofa din stative, o taie cu foarfecele, o cos cu ace “fara ata”, zicand: hainele sunt gata. A venit a doua zi imparatul impreuna cu sfetnicii sa imbrace hainele noi pentru serbare. Pehlivanii ridicau bratele ca si cum ar fi tinut ceva in mana: “uitati haina, pantalonii, uitati mantia”, hainele sunt usoare precum aerul. Imparatul nu vedea nimic din aceste haine si se minuna in sinea lui:”oare sunt eu cel mai prost dintre curtenii mei, de nu-mi vad nici hainele?” La fel si curtenii, nu vedeau nimic, dar sa nu creada ceilalti ca el e mai prost, fiecare lauda in fel si chip hainele cele noi. Astfel, imbracat doar in lenjeria de corp, imparatul cu tot alaiul porni pe strazi. Vazand imparatul dezbracat cu totii zambeau in sinea lor, dar nu recunostea nimeni de teama sa nu fie luat in ras de ceilalti. Pana cand un copil striga:
– Imparatul e dezbracat! Apoi altul, apoi tot poporul incepu sa rada.
Atunci imparatul isi dadu seama de inselatorie, dar sa nu para mai prost ridica nasul mai sus si merse mai departe.

Sfarsit!