Category Archives: Povesti

povesti copii, povestiri, povesti gradinita, povesti audio

Povestea Hainele cele noi ale împăratului

Povestea Hainele cele noi ale împăratului

Poveste text şi audio în varianta scurtă

—> Povestea Fata babei şi fata moşului
—> Povestea Ridichea Uriaşă

Era pe vremuri un imparat, caruia ii placea cel mai mult sa fie impopotonat. Toti banii imparatiei ii dadea pe haine, pe care le schimba din ora in ora. Prin imparatia sa treceau multi curiosi atrasi de obiceiul neobisnuit al acestuia. Intr-o zi, venira doi pehlivani, care se dadeau drept croitori si spuneau ca stiu sa faca o stofa foarte frumoasa cum nu se mai afla alta. Nu doar culorile sunt frumoase, ziceau ei, dar hainele croite din aceasta stofa au o insusire minunata si anume: prostii si impostorii nu puteau sa le vada.
Pe loc, imparatul porunci sa-i faca un rand de haine din acestea, pentru serbarea anuala ce se apropia. Voia sa vada care dintre supusii sai sunt prosti sau nu sunt buni pentru slujbele imparatiei si le dadu celor doi pehlivani o multime de bani, fire de aur si de matase. Cei doi inselatori au ocupat cele mai bune camere, au instalat doua razboaie de tesut si au inceput sa manance si sa bea razand pe seama imparatului.
Dupa cateva zile, imparatul il trimise pe sfetnicul sau cel batran sa vada in ce stadiu se afla hainele sale cele noi. Cand ajunse in camera unde cei doi pehlivani lucrau la razboaiele goale, deschise ochii mari, nu vedea nimic. Acestia masurau, intorceau si vorbeau intre ei “uite ce culori mimunate, ce model are stofa”. Bietul sfetnic nu mai intelegea nimic, el nu vedea nicio stofa, dar stiind ca prostii si impostorii nu o pot vedea, incepu si el sa laude tesatura. La fel o lauda si imparatului nedorind sa para el mai prost. Mai multi bani, aur si matase au primit cei doi hoti. Dupa un timp, imparatul cel curios trimise un alt sfetnic sa vada pana unde au ajuns cu tesutul. Acesta, ca si primul nu vazu nimic, dar nu recunoscu sa nu para el mai prost decat ceilalti.
In noaptea din ajunul serbarii, aprinsera 16 lampi si lumea putea sa-i vada cum iau stofa din stative, o taie cu foarfecele, o cos cu ace “fara ata”, zicand: hainele sunt gata. A venit a doua zi imparatul impreuna cu sfetnicii sa imbrace hainele noi pentru serbare. Pehlivanii ridicau bratele ca si cum ar fi tinut ceva in mana: “uitati haina, pantalonii, uitati mantia”, hainele sunt usoare precum aerul. Imparatul nu vedea nimic din aceste haine si se minuna in sinea lui:”oare sunt eu cel mai prost dintre curtenii mei, de nu-mi vad nici hainele?” La fel si curtenii, nu vedeau nimic, dar sa nu creada ceilalti ca el e mai prost, fiecare lauda in fel si chip hainele cele noi. Astfel, imbracat doar in lenjeria de corp, imparatul cu tot alaiul porni pe strazi. Vazand imparatul dezbracat cu totii zambeau in sinea lor, dar nu recunostea nimeni de teama sa nu fie luat in ras de ceilalti. Pana cand un copil striga:
– Imparatul e dezbracat! Apoi altul, apoi tot poporul incepu sa rada.
Atunci imparatul isi dadu seama de inselatorie, dar sa nu para mai prost ridica nasul mai sus si merse mai departe.

Sfarsit!

Povestea Cizmarul şi spiriduşii

Povestea Cizmarul şi spiriduşii

Poveste text şi audio în varianta scurtă

Noriel

—> Povestea Sarea în bucate
—> Povestea Capra cu trei iezi

A fost odata un cizmar harnic si cinstit, care isi ducea zilele din meseria lui, reusind cu greu sa stranga o paine uscata si un blid cu mancare pentru el si soata lui. Ajuns la batranete, singura avere agonisita fu o bucata de piele, destul de mare cat sa scoata o pereche de pantofi. Asa ca, se puse si croi pielea, pregatind totul pentru a doua zi, apoi se duse la culcare si, in curand dormi dus.
In dimineata urmatoare, se aseza la masa de lucru, unde, spre marea lui surpriza gasi perechea de pantofi cusuta gata cu tot dichisul, de parca ar fi muncit el insusi la ea, mai bine de o saptamana.
– Ce mai intamplare! Ce mai mestesug! se tot minuna el. In aceeasi zi, poposi la el o doamna bogata careia ii placura pantofii si plati pentru ei chiar mai mult decat faceau. Cu banii luati pe acea pereche, cizmarul nostru cumpara piele cat sa faca doua perechi. Seara pregati materialul pentru a doua zi si merse la culcare, iar dimineata urmatoare gasi ambele perechi deja lucrate. Curand, gasi si cumparatori ce-i cumparara pantofii, astfel cizmarul cumpara destula piele cat sa mestesugareasca inca patru perechi. Si tot asa viata lui merse tot inainte reusind sa vanda bine si sa cumpere destul material cat sa vanda iar.
Intr-o seara, pe la Craciun, sotia sa ii propuse sa nu doarma si sa vada cine lucreaza perechile de pantofi peste noapte. Asa ca se ascunsera dupa un dulap, intr-un colt al camerei de lucru. Cum veni miezul noptii, aparura doi pitici imbracati in haine ponosite si se apucara de lucru: coseau, pliau, imbinau cu o asa repeziciune si in curand toti pantofii erau gata.
-Noi ne-am pricopsit de pe urma acestor spiridusi mititei, ar trebui sa le fim recunoscatori, zise sotia cizmarului…asa ca eu le voi croi si coase fiecaruia cate o camasa cu vesta si pantaloni, iar tu le vei croi ghetute potrivite pentru ei. In seara urmatoare, au asezat pe masa de lucru cadourile si s-au ascuns sa vada ce vor spune piticii. Tare le-au mai placut hainutele si incaltarile! si s-au pus pe dansat si topait si au pornit veseli prin iarba inalta si s-au facut nevazuti.
Aceea a fost ultima data cand cizmarul si femeia lui i-au vazut pe spiridusii harnici. In anii ce au urmat, batraneilor le merse la fel de bine ca si pana atunci si au dus o viata fericita si indestulata.

Sfarsit!

Povestea Sarea în bucate

Povestea Sarea în bucate

Poveste text şi audio în varianta scurtă

—> Povestea Ridichea Uriaşă
—> Povestea Capra cu trei iezi

A fost odata un împărat care avea trei fete pe care le iubea nespus. Într-o zi le chemă la dânsul şi le întrebă cât de mult îl iubesc, deoarece ele îi erau dragi ca ochii din cap şi le crescuse cu greu, singur.
Fiica cea mare îi răspunse că-l iubeşte ca mierea cea dulce, cea mijlocie îi răspunse că-l iubeşte ca zahărul, iar cea mai mica îi răspunse că-l iubeşte ca sarea-n bucate. Atunci tare se întunecă şi se mai supără împaratul pe fiica cea mică, ba chiar o alungă din palat. Astfel, îmbrăcată în haine sărăcăcioase şi cu o bocceluţă în mână, fata părăsi casa părintească şi plecă în lume să-şi găsească norocul.

Merse ce merse până ce ajunse la o curte împarătească. Bătu la poartă şi ceru să intre slugă la palat. Aici găsi de lucru ca ajutor de chelăreasa şi toţi erau mulţumiţi de priceperea şi hărnicia ei.
Se întamplă ca împăratul acesta să pornească un război contra unui duşman mai vechi al sau şi fiul lui căzu rănit în razboi.
Tot fata fu aceea care-l îngriji cel mai bine şi prinţul se refăcea încet-încet şi tot treptat îi cădea dragă fata.
După câteva luni se însănătoşise chiar bine, dar tot mai zăcea pentru a fi în preajma ei. Atunci se hotărâ să vorbească cu parinţii săi pentru a o lua pe slujnica cea sfioasă şi frumoasă de soţie. După un timp de gândire, aceştia acceptară.

Fata se bucură nespus cand fu cerută de soţie, fiindcă şi ei îi stătea gândul la prinţ. Totuşi, avu o singură cerere, anume la nunta sa să fie invitat un anumit împărat împreună cu fetele sale, adică tatăl său. Nunta ţinu trei zile şi trei nopţi, toţi nuntaşii se veseleau, numai un anumit împărat era nemulţumit de bucatele servite. Mireasa dăduse poruncă să fie pus în mâncarea aceluia numai zahar şi miere în loc de sare.
Acesta văzând că toţi ceilalţi mănâncă cu pofta şi apreciază bucatele, gustă din farfuria sa şi se supără: `De ce m-aţi adus aici? Să vă bateţi joc de mine punându-mi în loc de sare, zahăr şi miere?` Atunci mireasa luă cuvântul şi povesti tuturor ce se întâmplase. Astfel îi demonstră tatălui său cât de mult îl iubea.

Împăratul, tatăl fetei începu să plângă şi să-şi ceară iertare. Îşi îmbrăţişă fata şi o sărută.

Sfârşit!

Povestea Frumoasa din pădurea adormită

Povestea Frumoasa din pădurea adormită

Poveste text şi audio în varianta scurtă

A fost odata ca niciodata, intr-o tara indepartata un rege si o regina. Dupa un timp imparateasa dadu nastere unei fetite, eveniment ce bucura tot regatul. La botezul printesei imparatul invita toti oamenii din regat si toate ursitoarele pentru a inzestra fetita cu multe calitati. Cu toate acestea una dintre ursitoare fu uitata. Tocmai cea mai rea si mai razbunatoare. La ospat, cand toata lumea se veselea, aceasta aparu. Toata suflarea inlemni. Aceasta, astepta ca toate ursitoarele sa termine urarile pentru fetita, printesa avea sa fie: frumoasa, buna si blanda, harnica si cuminte, va sti sa lucreze, sa danseze si sa cante, dar, vai ursitoarea ce venise neinvitata ii ursi acesteia ca la varsta de 15 ani sa se intepe intr-un fus si sa moara. Atunci aparu o tanara ursitoare, care ramasese la sfarsit si ii ursi sa nu moara, ci sa cada intr-un somn adanc pana cand o va salva un print.
Imparatul, dupa aceasta dadu porunca sa fie arse toate fusele din imparatie si nimeni sa nu mai foloseasca acest obiect niciodata. Trecura 15 ani si, asa cum prevazusera ursitoarele printesa crescu frumoasa si blanda, cu un suflet bun precum al ingerilor. Se plimba cantand si dansand prin imparatie, nebanuind ce o asteapta, deoarece parintii nu-i povestisera intamplarea petrecuta sa nu o intristeze.
Intr-una din zile, pe cand se plimba prin palat, urca intr-un turn foarte inalt, ce nu mai fusese locuit de mult timp. Camera era foarte frumoasa cu obiecte foarte vechi si printesa curioasa lua din intamplare in mana chiar un fus. se intepa si cazu intr-un baldachin intr-un somn adanc. In clipa aceea regele, regina si toti oamenii din imparatie adormira si odata cu ei si animalele si pasarile din padurea din jurul castelului.
Astfel trecura lunile si anii si buruienile napadisera castelul, dar printesa tot nu se trezea. Dupa multi ani, insa, un print iesit la vanatoare ajunse prin locurile din preajma castelului. Totul ii parea pustiu, dar turnul ii atrase atentia, auzise o legenda despre acest loc. Urca si aici o zari pe frumoasa printesa de care se indragosti pe loc. Tot privind-o incerca sa o sarute si atunci, ca prin farmec, fata se trezi. La fel regele, regina si toata curtea. Ii multumira printului pentru curajul sau si-i dadura mana printesei, care era foarte fericita.

Sfarsit!

Povestea Frumoasa şi Bestia

Povestea Frumoasa şi Bestia

Poveste audio în varianta scurtă

Cu mult timp în urmă, într-un orăşel îndepărtat trăia o fată foarte frumoasă pe nume Bela. Tatăl său era tot mai bolnav, iar fata făcea toată treaba în locul lui, pe când surorile sale se plimbau cât era ziua de lungă. Într-o zi, tatăl fetelor ieşi la plimbare şi, pe cand surorile Belei cerură rochii şi alte găteli, ea vru doar un trandafir roşu, pe care să-l planteze în gradină.
Curând, începu o furtună şi tatăl fetelor caută un adăpost. Zări în depărtare un castel unde intră şi se adaposti. Deşi găsise masa pusă şi patul pregătit, castelul părea pustiu. A doua zi, vrând să plece la drum, zări gradina plină de trandafiri şi vru să rupă unul să-l duca Belei. Atunci apăru Bestia, o fiinţa foarte urâtă, cu colţi şi blană pe corp, care îi ceru să rămână zalog la castel , el sau una dintre fiicele lui. Întors acasă, surorile Belei o goniră la castel. Fata merse la castelul Bestiei, care o înspăimânta nespus, dar tacu.
Aici Bela găsi lucruri frumoase şi interesante şi începu să petreacă din ce în ce mai mult timp cu Bestia. Acesta, deşi urât şi monstruos era o fiinţă foarte inteligentă şi bună. Luau masa împreună şi chiar începuseră să danseze după cină şi seară de seară Bestia o cerea de soţie. Deşi, după un timp se obişnuise şi nu mai vedea chipul urât, ci sufletul bun şi cald al Bestiei, Bela nu-l iubea. Ştia că Bestia o iubeşte şi chiar şi ea se ataşase de el, încât îi ceru voie să meargă să-şi viziteze tatăl, fiindca îl ştia bolnav.
Bestia acceptă, dar o rugă să se întoarcă într-o saptămână. Fata merse la familia ei şi se bucură să-i revadă, totuşi se gândea mereu ce face Bestia singur în castel. Surorile sale o găsira schimbată în bine, cu un limbaj, gesturi şi o ţinută mai elegante şi fură invidioase, de aceea o rugară să mai rămână alături de tatal lor mai mult de o saptămână, crezând că Bestia nu o va mai primi la castel. Totuşi, în a zecea noapte Bela visă că Bestia murise. A doua zi, fugi la castel îngrijorată şi îl găsi bolnav.
Văzându-l aşa slăbit şi singur, fata plânse şi îşi dădu seama că îl iubeşte aşa cum e. Îl întrebă dacă o mai vrea de soţie şi acum acceptă. Atunci, Bestia se transformă într-un prinţ frumos şi-i povesti Belei că datorită aroganţei frumuseţii sale, fusese transformat într-o fiară cu colţi şi cu blană pe corp, până când va găsi o fată cu suflet curat ce-l va iubi pentru bunătatea sa.

Sfarsit!

—> Povestea Cenușăreasa
—> Planşe de colorat cu Albă ca Zăpada

Povestea Ridichea Uriaşă

Povestea Ridichea uriaşă

Poveste pentru grădiniţă

A fost odata un mosneag care ingrijea de gradina. A pus seminte in pamant si le-a stropit in fiecare zi. Dupa ce au rasarit ridichile, mosul a avut grija sa pliveasca buruienile din jurul lor. Dupa un timp, mosul a bagat de seama ca una din ridichi crescuse foarte mare, mai mare decat celelalte. Si ridichea crestea din ce in ce mai mare, iar mosul se bucura.
Cand a vazut cat de mare a crescut s-a hotarat sa o scoata. A apucat ridichea de frunze, a tras, a tras, dar n-a putut-o scoate. Atunci s-a gandit s-o cheme pe baba: `Babo! Babo! vino de ajuta sa scot ridichea!`. L-a apucat baba pe mos de mijloc, mosul de ridiche si au tras impreuna, dar n-au putut scoate ridichea. Se gandira sa o cheme si pe nepotica. A apucat nepotica de baba, baba de mos, mosul de ridiche si au tras, au tras, dar n-au putut-o scoate.
Atunci nepotica zise: `Sa-l chemam pe catel Cutu! Cutu! vino de ne ajuta sa scoatem ridichea`. S-a apucat catelul cu dintii de rochita nepotichii, nepotica de baba, baba de mos, mosul de ridiche si au tras impreuna, au tras, dar tot n-au putut scoate ridichea. Sa chemam pisica a zis atunci catelul:`Pis! Pis! vino sa ne ajuti!`.
A apucat pisica de catel, catelul de nepotica, nepotica se bunica, bunica de mosneag, mosul de ridiche si au tras, au tras, dar n-au putut-o scoate.` Sa-l chemam si pe soricel a spus atunci pisica: Chit! Chit! vino sa ne ajuti!`.
S-a prins soricelul de pisica, pisica de catel, catelul de nepotica, nepotica de baba, baba de mos, mosul de ridiche si au tras, au tras si iata ca au scos ridichea din pamant.
– Ce ridiche uriasa! s-au minunat ei.
Numai unindu-se cu totii au putut-o scoate din pamant.

Sfarsit!

—> Povestea răţuşca cea urâtă

Povestea Turtiţa fermecată

Povestea Turtiţa fermecată

Poveste text şi audio pentru grădiniţă

—> Povestea Motanul încălțat

Traiau odata intr-o casuta tare saracacioasa, un mos si o baba. Intr-o zi, mosul ii zise babei:
_ Cauta, babo, prin lada poate mai gasesti oleaca de faina sa-mi faci o turtita!
Baba cauta prin fundul lazii si, cu greu, aduna un pumn de faina, apoi turna apa si incepu sa framante. Facu apoi o turtita si o baga in cuptor. Cand fu coapta, baba o scoase pe fereastra si o lasa sa se raceasca, iar mosul abia stapanindu-si pofta, astepta ca turtita sa fie numai buna de mancat.
Cand crezu ca-i gata vru s-o ia, dar turtita incepu deodata sa sara si sa cante:
_ Sunt turtita rumenita
In covata plamadita
Pe fereastra m-am racit
Si de mos eu am fugit. Si porni sa alerge spre poarta. Tot razand si cantand alerga vesela la vale.
Cum canta asa, numai ce da nas in nas cu un iepuras.
_ Turtita rumenita, am sa te mananc!
_ Ba mai bine stai sa-ti cant: Iepuras ramai cu bine, n-ai sa pui laba pe mine!
Apoi razand cu pofta, fugi si se ascunse in iarba. Scapand de iepuras, turtita porni din nou pe carare, dar…se intalni cu un lup.
_ Turtita rumenita, am sa te mananc!
_ Ba mai bine stai sa-ti cant: In cuptor m-am rumenit/ Pe mosneag l-am pacalit/ De iepuras am fugit/ Nu mi-e frica nici de tine/ N-ai sa pui laba pe mine. Si pan-s-o-nhate lupul, se facu nevazuta. Scapand de lup, turtita prinse curaj si incepu sa cante si mai tare si nici nu baga de seama cand ii iesi in cale un urs.
Cand s-o manance, turtita incepu sa-i cante:
_ Mosul a ramas flamand/ Iepurasul cautand
Lupul tare suparat/ Iara tu tot nemancat. Apoi o zbughi chiar de sub nasul ursului si se ascunse dupa un butuc. Dar, dintr-un desis iesi acum vulpea.
_ Buna ziua, turtita! Ce frumoasa esti! Si ce cantec frumos! Poti veni putin mai aproape, ca sunt batrana si surda si nu prea aud. Turtita, bucuroasa de lauda vulpii, lua cantecul de la inceput:
_ Mosul, baba, Urechila/ Lupul sur si Mormaila/ M-au pierdut toti de sub nas/ Vulpe draga, bun ramas!
_ Multumesc, zise vulpea sireata, dar tot nu te aud, asaza-mi-te mai bine pe bot. Turtita ii facu voia.
_ Of! surzenia asta. Stai mai bine pe limba. Turtita tup! pe limba vulpii. Si cum ii canta cu foc, vulpea o-nghiti pe loc.

Sfarsit!

Povestea răţuşca cea urâtă

Răţuşca cea urâtă

Poveste text si video pentru copii

—> Povestea Cenușăreasa

A fost odata ca niciodata o rata cocheta care traia intr-un luminis. Acum era primavara si rata noastra isi clocea ouale in cuibarul ei. Peste cateva zile, ouale incepura a se crapa si din fiecare ou se ivea cate un puisor. Mai ramasese un singur ou, care era mai mare decat toate celelalte. In ziua cand acesta crapa, mamica rata se sperie grozav, caci puiul era tare uratel. Avea penele gri si labutele mari, mama era dezamagita, iar fratii lui radeau tot timpul de el si nu-l primeau sa se joace impreuna cu ei. Biata ratusca uratica era ocolita de toata lumea, ba chiar si familia sa o neglija. Asa ca se hotara sa fuga de acasa si sa zboare impreuna cu ratele salbatice in tarile calde.
Asa ca se indrepta spre stufarisul din iaz, unde spera ca va putea trai linistita.
Toamna, cand ratele salbatice si-au luat zborul, bobocelul nostru nu s-a putut tine dupa ele, caci nu fusese invatat de nimeni sa zboare. Asa ca, inspaimantat si tare amarat, porni la drum peste miristi si ajunse la o casa veche. Acolo traia o batranica de treaba, care avea un motan rasfatat si o gaina increzuta. Motanul n-ar fi vrut sa-i ingaduie ramana in casa in care era el stapan, asa ca o alunga pe lacul din apropiere. Dar ratusca nu se lasa batuta si reusi sa devina prietena cu gainusa si chiar cu motanul cel rau. Cand veni iarna, insa ramase singura pe lac doar cu vantul neprietenos si rece. Biata ratusca isi cauta un adapost unde sa se ascunda pana la primavara.
Cand veni primavara, merse pe lac si inota spre niste pasari minunate. Erau niste lebede care au inceput s-o mangaie cu ciocurile lor, iar mare-i fu mirarea sa vada pe luciul apei ca ea, ratusca cea urata, care fusese atata vreme prigonita, se transformase intr-o lebada frumoasa si gratioasa.

Sfarsit!